Vaslui, RO

7.93°C
Overcast Clouds
Sunday
6.88°C / 17.33°C
Monday
9.05°C / 11.26°C
Tuesday
8.05°C / 10.46°C

Comstar a realizat eventul la „județ”: „E munca acestor copii de foarte mulți ani!”

Comstar a realizat eventul la „județ”: „E munca acestor copii de foarte mulți ani!”

Sporting Comstar Vaslui  devenit campioană județeană înaintea ultimelor trei etape din Liga 4.

Echipa antrenată de Costinel Botez și Cătălin Grigore va reprezenta Vasluiul la barajul de accedere în Liga 3, unde va întâlni campioana județului Suceava.

Noua câștigătoare a Ligii 4 Vaslui a avut un parcurs aproape impecabil. În cele 19 etape, formația vasluiană a obținut 16 victorii, 2 remize și o înfrângere, chiar în ultima rundă disputată, cu FC Gârceni 2007, o fostă campioană județeană, scor 1-2.

„Este o realizare a jucătorilor, care și-au dorit foarte mult să câștige acest campionat. Este munca acestor minunați copii de foarte mulți ani. Obiectivul nostru a fost clasarea pe locurile 1-4, însă am reușit mai mult și îi felicit pe jucători pentru realizare. Cu un buget de 20.000 de euro, cred că cel mai mic dintre toate câștigătoarele campionatelor județene din România, consider că am obținut o performanță notabilă. Însă, am venit pentru fotbal, nu pentru a câștiga neapărat bani”, a spus Costinel Botez, antrenorul lui Sporting Comstar Vaslui.

La barajul de accedere în Liga 3, formația vasluiană va juca prima meci în deplasare, pe 16 iunie, iar decisivul va fi la Vaslui, pe 23 iunie.

„Vom juca fotbal și cine e mai bun câștigă și promovează. În acest moment, încă nu știm pe cine vom întâlni. La Suceava mai sunt cinci etape, iar favorită pare a fi Șoimii Gura Humorului, care are un avans de patru puncte”, a mai spus Costinel Botez.

În urmă cu o săptămână, Sporting Comstar Vaslui a câștigat faza județeană a Cupei României, după ce a învins pe FC Vulturești în finală, scor 6-1.

„La faza regională vom încerca să scoatem maximum și să mergem mai departe. E o șansă mare pentru noi de a ajunge mai rapid în prim planul fotbalului românesc. E și o posibilitate de a avea un Comstar reîntregit cu jucători pe care îi avem împrumutați pe la alte echipe”, a completat antrenorul lui Comstar.

Lotul care a obținut eventul este format din Rareș Hăulică, Viorel Mugur Bejan - Rareș Baciu, Vicențiu Boicu, Carlos Bordeianu, Robert Chirilă, Andrei Covăcel, Darius Crăciun, Gabriel Craiu, Rareș Cucoș, Cosmin Dragomir, Florin Folescu, Mircea Horciu, Valerică Joc, Ștefan Mihăilă, Bogdan Panait, Ciprian Petruț, Fabian Popa, Tudor Rîpă Hîj, Vlad Sârbu, Spyro Tăbăcaru și Marin Ursu.

Antrenori: Costinel Botez, Cătălin Grigore și Mugur Bejan.

Image