CSM Vaslui a ajuns la al patrulea meci fără înfrângere în Liga 3, având trei victorii și o remiză, bifată chiar în ultimul joc al anului, cu Gloria Ultra Dorohoi, scor 1-1.
A fost un meci echilibrat, în fața unei adversare care are cea mai bună defensivă din serie, primind doar 10 goluri în cele 15 etape disputate.
Vasluienii, în schimb, au al treilea atac din serie, cu 31 de goluri marcate, având o medie de două goluri per meci. Știința Miroslava (47 goluri) și FC Bacău (39 goluri) sunt peste atacul formației vasluiene.
„Un meci greu! Mă așteptam să fie așa și din prisma terenului, dar și pentru că am avut în față un adversar bun, cu o defensivă foarte bună, cu cele mai puține goluri primite din serie. Am încercat să pasăm, să ducem mingea către poartă și am dat repede gol. Din păcate, după ce am marcat am cedat un pic inițiativa, ne-am retras, și atunci am avut ceva probleme. Felicit jucătorii pentru tot parcursul de anul ăsta, un parcurs extraordinar! Suntem acolo sus și ăsta e doar meritul lor, prin munca lor și dăruirea lor”, a declarat antrenorul secund al CSM Vaslui, Gabriel Crăciun.
Liga 3 se reia la începutul lunii martie 2025, când CSM Vaslui va evolua în deplasare, cu USV Iași.