FC Universitatea Cluj continuă să își consolideze proiectul dedicat creșterii și formării tinerilor fotbaliști printr-un nou parteneriat strategic. Clubul ardelean a semnat un acord de colaborare cu ACS Sporting Tigers Vaslui, având ca obiectiv principal formarea, monitorizarea și promovarea jucătorilor de perspectivă din zona Moldovei.
Prin acest parteneriat, „U” Cluj își extinde aria de selecție către o nouă regiune a țării, oferind copiilor talentați din Vaslui și localitățile învecinate șansa de a evolua într-un mediu competitiv și profesionist, sub îndrumarea metodologiilor moderne aplicate în cadrul Academiei „U”.
„Această colaborare este un pas firesc în direcția dezvoltării academiei noastre la nivel național. Ne dorim să identificăm și să sprijinim tineri cu potențial din toate colțurile țării”, au transmis reprezentanții FC Universitatea Cluj.
În prima etapă, jucătorii formați la ACS Sporting Tigers Vaslui vor fi evaluați și monitorizați constant de specialiștii academiei clujene. Cei mai promițători vor putea face pasul către grupele „U”, unde vor beneficia de condiții moderne de pregătire și de participarea în competițiile de elită rezervate juniorilor.
Parteneriatul include și unificarea metodologiei tehnico-tactice: antrenorii grupelor de juniori de la Vaslui vor avea acces la planuri de antrenament, ghiduri și materiale metodologice conforme filosofiei clubului clujean, precum și la stagii de formare susținute periodic de specialiștii academiei.
Totodată, în prima fază a proiectului, juniorii unei grupe din cadrul Sporting Tigers Vaslui vor primi echipamente de joc personalizate cu sigla „Partener Academia FC Universitatea Cluj”.
Fondat în 2019, ACS Sporting Tigers Vaslui este un club privat multidisciplinar care a cunoscut o dezvoltare rapidă, activând în prezent în patru ramuri sportive: fotbal, volei, baschet și activități motrice. Secția de fotbal reunește aproximativ 150 de copii, de la categoriile 2013 până la 2020, din Vaslui și trei localități adiacente.
Formația vasluiană devine al doilea club partener strategic al FC Universitatea Cluj, după ACS Viitorul Târgu Frumos, consolidând totodată viziunea „Șepcilor roșii” privind crearea unei rețele naționale de cluburi partenere dedicate formării tinerilor fotbaliști.

