Pentru noul sezon, CSM Vaslui va avea un nou staff tehnic, format din Costinel Botez, Sorin Sava și Mihai Tătaru, antrenor cu portarii.
Sorin Sava vine de la Academia Politehnica Iași, unde a pregătit echipa U15, cu care a participat în play-off-ul Ligii Elitelor.
Noul antrenor este din Vaslui și este deținător al licențelor UEFA B și UEFA B – Junior.
Sorin Sava a mai pregătit echipele Sporting Viitorul Vaslui, Sporting Comstar Vaslui și Atletico Vaslui. A fost antrenor secund și director sportiv la FC Vaslui, unde a făcut echipă cu tehnicienii Gabi Stan, Gheorghe Mulțescu, Mircea Rednic și Viorel Hizo.