CSM Vaslui se întărește pentru partea a doua a Ligii Zimbrilor, pentru a atinge obiectivul de menținere în primul eșalon handbalistic.
Un prim transfer din „era” Ovidiu Mihăilă a fost oficializat zilele trecute. Este vorba despre Aleksandar Glendza, jucător în vârstă de 28 de ani care a evoluat ultima oară în Israel, la Hapoel Rishon LeZion.
Muntenegreanul s-a format la Budvanska, echipă din țara antală, iar mai apoi a mai evoluat pentru Partizan Belgrad, Jagodina, Kolubara, în Serbia, Leotar (Bosnia și Herțegovina), Slovenj Gradec (Slovenia), UHC Krems (Austria), Balatonfuredi KSE (Ungaria) și HC Buzău, din Liga Zimbrilor, echipă la care a evoluat în perioada 2021-2023.
La începutul acestui an s-a transferat în Israel, la Hapeol Rishon LeZion, însă din cauza războiului campionatului a fost întrerupt.
Glendza evoluează pe postul de inter stânga și are 1,97 metri și 96 de kilograme, având mai multe prezențe în prima reprezentativă a Muntenegrului.
CSM Vaslui speră să mai oficializeze încă două transferuri până la reluarea pregătirilor. Echipa vasluiană ocupă ultimul loc în Liga Zimbrilor, cu 5 puncte, și speră ca în partea a doua să obțină punctele care să o mențină în prima ligă. Campionautl se reia pe 4 februarie, când CSM va juca, acasă, cu Steaua București.