CSM Vaslui a ratat șansa de a prinde sferturile Cupei României la handbal masculin, fiind învinsă de CSM București, scor 29-34 (12-14).
Partida a fost una spectaculoasă, însă a fost ”stricată” de arbitrii constănțeni Ionuț Ghiță și Sebastian Topliceanu. Aceștia au avut măsuri diferite în privința deciziilor luate, fiind clar defavorizată formația vasluiană.
La final, cei doi arbitri s-au dat în stambă, eliminându-l pe antrenorul Alin Bondar, cu câteva secunde înainte de fluierul final, după ce i-a arătat cartonașul roșu, urmat de cel albastru, pentru că a avut ”tupeul” să le spună că au luat o decizie greșită împotriva vasluienilor.
După fluierul final, cartonaș roșu, urmat de cel albastru, a văzut și Silvian Amihăesi, pentru că i-a oferit direct mingea, la ultima fază, fără să mai atace poarta adversă.
Singurul handbalist, care a arătat fair play, a fost brazilianul Nantes, declarat cel mai bun jucător al meciului, care a venit la antrenorul lui CSM Vaslui, Alin Bondar, felicitându-l pentru frumoasa echipă construită, văzând în CSM Vaslui unul dintre cei mai redutabili adversari din acest sezon.
”Mă felicit că am acceptat să antrenez această echipă. Pot spune că sunt Mândru că în acest sezon am fost vasluian”, a conchis Alin Bondar.
Pentru formația vasluiană au marcat Acatrinei 9, Cumpănici 6, Amihăesi 4, Popa 4, Cîrchea 2, Karamyshev 2, Petrea 1 și Carali 1.