Vaslui, RO

7.93°C
Overcast Clouds
Sunday
6.88°C / 17.33°C
Monday
9.05°C / 11.26°C
Tuesday
8.05°C / 10.46°C

CSM Vaslui, nicio șansă în fața HC Dobrogea Sud Constanța

CSM Vaslui, nicio șansă în fața HC Dobrogea Sud Constanța

CSM Vaslui a pierdut meciul cu HC Dobrogea Sud Constanța, contând pentru etapa 21 a Ligii Zimbrilor, scor 16-24 (6-12).

Vasluienii au pierdut practic jocul în prima repriză, când au reușit să înscrie doar șase goluri în 30 de minute. Din minutul 18, la scorul de 6-6, gazdele nu au mai punctat deloc, pierzându-și și golgheterul Florin Acatrinei, care nu a mai putut juca, după ce a fost accidentat serios.

Nici partea a doua nu începe cum trebuie, iar după șapte minute diferența ajunge la 8 goluri, scor 8-16, în favoarea oaspeților, care au avut și un portar imbatabil, Dan Vasile, Cîrchea, Dragon, Popa și Cumpănici ratând numeroase șanse de gol.

A fost meciul în care Gabriel Armanu a fost prins cu lotul decimat. În afară de Florin Acatrinei, tehnicianul nu l-a putut folosi pe Dragoș Soare, care, deși a stat pe bancă, nu a fost în stare, din cauza unei accidentări, să intre pe teren.

De asemenea, Maksym Karamyshev, Vladimir Carali și Mihai Cotinghiu nu au putut fi folosiți, din cauza unor accidentări.

În aceste condiții, vasluienii au fost învinși la o diferență mare, scor 16-24, coborând pe locul 9 în Liga Zimbrilor, la egalitate de puncte, 25, cu CSU Suceava, ocupanta locului 8.

Pentru echipa noastră au marcat Amin Yousefinezhad 2, Darius Dragon 3, Alexandru Ionescu 1, Gabriel Cumpănici 3, Silvian Amihăesi 1, Vlad Hușanu 1, Ciprian Vancea 1, Răzvan Chiratcu 4.

 

Image