Vaslui, RO

4.36°C
Clear Sky
Saturday
6.35°C / 14.59°C
Sunday
6.67°C / 12.34°C
Monday
8.15°C / 16.51°C

CSM Vaslui, victorie de senzație cu Timișoara! Gabriel Armanu: „Publicul a fost al optulea jucător”

CSM Vaslui, victorie de senzație cu Timișoara! Gabriel Armanu: „Publicul a fost al optulea jucător”

CSM Vaslui a obținut o victorie dramatică pe teren propriu, scor 28-27, în fața formației SCM Politehnica Timișoara, la capătul unui meci care a ridicat sala Polivalentă în picioare.

Atmosfera electrizantă a fost dublată de o mobilizare exemplară a handbaliștilor vasluieni, care au luptat până la ultima secundă pentru cele două puncte.

La finalul partidei, antrenorul Gabriel Armanu a ținut să mulțumească publicului vasluian pentru sprijinul necondiționat și să evidențieze efortul jucătorilor săi.

„Așa cum ne-am învățat, la Vaslui publicul este al 8-lea jucător. Au cântat tot meciul, ne-au încurajat, ne-au împins de la spate, iar echipa a depus tot efortul pentru a răsplăti publicul. A fost un meci greu, în care ne-am întrebuințat mult. Nu știu dacă am mai întâlnit în acest sezon un joc cu o miză atât de mare și o mobilizare atât de bună a băieților noștri”, a declarat Armanu.

Tehnicianul a subliniat că victoria a fost una muncită și a venit la capătul unei evoluții solide, marcate de sacrificiu și determinare. Totodată, acesta a ținut să-l felicite pe portarul Adrian Țenghea, decisiv în ultimele secunde ale jocului, când a parat o aruncare de la 7 metri.

„Antrenorii trebuie să pregătească meciurile și să fie inspirați. Cred că mai mult decât schimbarea pe care am făcut-o, este meritul jucătorului. El și-a făcut datoria alături de toți colegii pe care i-a avut în lot și alături de toți cei care au fost în tribune”, a mai spus Armanu.

Cu acest succes, CSM Vaslui leagă două victorii consecutive și adună puncte prețioase în clasament. Echipa nu va juca etapa viitoare, iar jucătorii vor avea câteva zile de repaus pentru refacere, înaintea următoarelor confruntări din campionat.

Interviul video îl puteți urmări AICI:

Image