Vaslui, RO

4.36°C
Clear Sky
Saturday
6.35°C / 14.59°C
Sunday
6.67°C / 12.34°C
Monday
8.15°C / 16.51°C

Spectacol și tensiune la Vaslui! CSM obține o victorie dramatică în fața Clujului, după un final incendiar

Spectacol și tensiune la Vaslui! CSM obține o victorie dramatică în fața Clujului, după un final incendiar

Atmosferă de zile mari în Sala Sporturilor din Vaslui, unde tribunele au fost mai pline ca niciodată, iar publicul a trăit în picioare ultimele momente ale unui meci de infarct.

CSM Vaslui a reușit o victorie de prestigiu, 29-28, în fața formației U Cluj, la capătul unei confruntări trăite la intensitate maximă.

Partida a oferit de toate: faze spectaculoase, dueluri tari și un ritm de joc infernal, care a pus la încercare rezistența fizică a ambelor echipe. La scorul de 27-26 pentru gazde, cele două formații au jucat cu garda jos, dar fără să reușească să înscrie timp de aproape zece minute. Tensiunea s-a simțit în fiecare pasă, în fiecare aruncare, iar publicul a vibrat la unison cu jucătorii.

Momentul decisiv a venit după ce clujenii au ratat o aruncare de la 7 metri prin omul lor de bază, Octavian Bizău, copiat imediat de Coman. Când totul părea că se îndreaptă spre o remiză, Bizău – autor a 11 goluri – a reaprins speranțele oaspeților în ultimele secunde. Numai că Malasinkas, liderul vasluienilor și cel mai bun jucător al meciului, a închis disputa cu o aruncare sigură de la 7 metri, aducând victoria echipei sale.

Cu acest succes, al treilea consecutiv, CSM Vaslui urcă pe locul 4 în Liga Zimbrilor, cu 8 puncte, confirmând forma excelentă a începutului de sezon.

Marcatori CSM Vaslui: Rareș Ștefan 4, Aidenas Malasinkas 10, Ștefan Armanu 2, Yuriy Pop 3, Andrei Yashchanka 2, Dragoș Hanțaru 8.
Antrenori: Gabriel Armanu și Bogdan Pralea.

Image