Vaslui, RO

23.39°C
Clear Sky
Tuesday
9.84°C / 22.48°C
Wednesday
10.4°C / 23.23°C

Andrei Chiriac, aur și record la Cupa Mondială de Taekwon-do ITF! Vasluianul a făcut istorie la Benidorm

Andrei Chiriac, aur și record la Cupa Mondială de Taekwon-do ITF! Vasluianul a făcut istorie la Benidorm

Vasluianul Andrei Chiriac, sportiv legitimat la ACS Liga de Est, scrie o nouă pagină în istoria taekwon-do-ului ITF românesc. Sportivul a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Cupa Mondială de la Benidorm, Spania, cucerind medalia de aur în proba de Sărituri Speciale (Special Technique).

Performanța lui Andrei este una remarcabilă: acesta a stabilit un nou record al Cupei Mondiale ITF, cu o săritură de 2,92 metri, confirmând încă o dată nivelul excepțional la care se află sportivul vasluian.

Andrei Chiriac poate fi considerat, fără exagerare, omul recordurilor. În acest an, la Campionatul Național, acesta a stabilit un nou record național în proba Nopi – lovitură în față înaltă, atingând înălțimea de 2,91 metri.

Performanțele sale spectaculoase au început să atragă atenția și la nivel internațional. În octombrie 2025, Andrei Chiriac a reușit o lovitură de 2,91 metri, stabilind atunci și un record mondial ITF în proba Twimyo Nopi Ap Cha Busigi.

Aurul cucerit la Benidorm și noul record al Cupei Mondiale confirmă ascensiunea impresionantă a sportivului de la ACS Liga de Est și poziția sa în elita taekwon-do-ului ITF.

Andrei Chiriac continuă să ridice ștacheta tot mai sus și să ducă numele Vasluiului pe cele mai importante podiumuri internaționale.

Image