Vaslui, RO

21.85°C
Clear Sky
Tuesday
14.71°C / 29.57°C
Wednesday
14.45°C / 29.8°C
Thursday
14.61°C / 30.43°C

Cupa Moldovei 2026 s-a încheiat la Vaslui. Peste 200 de sportivi au concurat la competiția internațională de Taekwon-do

Cupa Moldovei 2026 s-a încheiat la Vaslui. Peste 200 de sportivi au concurat la competiția internațională de Taekwon-do

Cupa Moldovei Open 2026 s-a încheiat la Vaslui după trei zile dedicate sportului, disciplinei și fair-play-ului, competiția internațională reunind peste 200 de sportivi din România și Republica Moldova.

Ediția din acest an a adus la start 204 sportivi de la 16 cluburi, alături de 29 de antrenori și 27 de arbitri. Competiția, dedicată copiilor și juniorilor, le-a oferit participanților posibilitatea de a-și verifica nivelul de pregătire, de a acumula experiență și de a-și demonstra munca depusă la antrenamente.

Organizatorii au transmis că întrecerile s-au desfășurat în condiții bune, toate ringurile fiind pregătite, iar sistemele tehnice funcționând corespunzător. Arbitrii au avut o contribuție importantă la desfășurarea probelor, prin atenție, precizie și profesionalism.

La finalul competiției, organizatorii i-au felicitat pe toți sportivii pentru efort, curaj și spiritul de echipă, adresând mulțumiri antrenorilor, arbitrilor, voluntarilor și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

Ciprian-Ionuț Trifan: „Sportul înseamnă disciplină, muncă, respect și, mai ales, educație”

Deschiderea oficială a Cupei Moldovei Open a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, și a primarului municipiului Vaslui, Lucian Braniște, care le-au transmis participanților mesaje de încurajare și apreciere.

Președintele CJ Vaslui a subliniat importanța unor astfel de competiții pentru dezvoltarea copiilor și juniorilor.

„Este o bucurie să vedem Vasluiul devenind gazda unei competiții internaționale care pune în prim-plan copiii și juniorii. Sportul înseamnă disciplină, muncă, respect și, mai ales, educație. Consiliul Județean Vaslui va continua să susțină evenimentele care oferă tinerilor oportunitatea de a face performanță și de a se dezvolta prin sport. Le doresc tuturor participanților mult succes, competiții frumoase și cât mai multe rezultate bune!”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan.

Cupa Moldovei Open 2026 a fost organizată de ACS Liga de Est Vaslui, sub tutela Federației Române de Taekwon-do ITF, și a beneficiat de sprijinul Primăriei municipiului Vaslui.

Evenimentul a fost co-finanțat de Consiliul Județean Vaslui, contribuția instituției fiind destinată susținerii sportului și a activităților dedicate copiilor și juniorilor.

Pentru organizatori, ediția din acest an a demonstrat încă o dată că Taekwon-do-ul înseamnă mai mult decât competiție: înseamnă disciplină, respect, prietenie și o comunitate construită în jurul sportului.

Image