Sportivii de la ACS Kwon Bârlad au obținut rezultate frumoase la Cupa României de Taekwon-do ITF pentru copii, competiție desfășurată la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, sub organizarea Federației Române de Taekwon-do ITF, în colaborare cu clubul Dragonul Baia Mare.
Clubul bârlădean a fost reprezentat de trei sportivi, care au reușit să cucerească patru medalii: două de aur, una de argint și una de bronz. La competiție au participat 345 de sportivi, reprezentând 30 de cluburi din țară, pregătiți de 77 de instructori. Întrecerile s-au desfășurat pe șase suprafețe de luptă, iar arbitrajul a fost asigurat de 44 de oficiali.
Cea mai bună evoluție din delegația ACS Kwon Bârlad i-a aparținut lui Alexandru Venin, care a urcat de trei ori pe podium. Acesta a obținut medalia de aur la Măsurarea forței, individual masculin, sub 8 ani, și la Luptă individual masculin, sub 8 ani, categoria +30 kg. De asemenea, a câștigat medalia de bronz la proba Speed Kick, masculin, sub 8 ani.
Performanța sa a fost completată de o nouă distincție: Alexandru a ocupat locul al doilea în clasamentul general pentru titlul de cel mai bun sportiv al competiției.
Un alt rezultat important a fost obținut de Iustin Chiriță, care a câștigat medalia de argint la Luptă individual masculin, sub 8 ani, categoria +30 kg.
De altfel, unul dintre momentele speciale ale competiției a fost chiar finala acestei probe, în care Alexandru Venin și Iustin Chiriță s-au întâlnit după ce au trecut de mai mulți adversari. Astfel, ACS Kwon Bârlad a avut doi reprezentanți în ultimul act al categoriei.
La rândul său, Ecaterina Sava a avut o evoluție apreciată, ajungând în finala probei de Tehnici speciale, feminin, sub 10 ani. Deși a executat sărituri foarte frumoase, sportiva nu a reușit să obțină un loc pe podium.
La competiție, clubul bârlădean a fost reprezentat și de instructorii Bogdan Busuioc, 2 dan, și Eleodor Gheorghian, 4 dan, acesta din urmă fiind și arbitru de clasa A mondială și președintele clubului.
„Alexandru a demonstrat din nou că nu vârsta sau statura definesc un campion, ci voința, curajul și dorința de a deveni mai bun! În spatele acestor medalii sunt multe ore de antrenament, perseverență, sacrificii și o dorință extraordinară de a câștiga. Bravo, Alexandru! Ai făcut doi părinți fericiți și mândri, un antrenor împlinit și un club întreg care se bucură de performanțele tale! Continuă să muncești, să visezi și să crezi în tine! Drumul tău în Taekwon-do abia începe, iar noi suntem convinși că vor urma multe alte rezultate frumoase!”, a transmis Eleodor Gheorghian, președintele ACS Kwon Bârlad.
Acesta a evidențiat și importanța finalei disputate între cei doi colegi de club, subliniind că rezultatele sunt rodul muncii, perseverenței și curajului.
„Dincolo de medalii, ne bucurăm de evoluția lor, de experiența acumulată și de dorința de a deveni tot mai buni. Dragi copii, suntem mândri de voi! Fiecare antrenament, fiecare efort și fiecare provocare depășită au contribuit la aceste rezultate. Felicitări tuturor celor trei sportivi pentru participare, iar medaliaților pentru performanțele obținute! Mulțumim părinților pentru susținere și încredere!”, a mai declarat acesta.
Prin cele patru medalii obținute la Baia Mare, ACS Kwon Bârlad confirmă potențialul tinerilor sportivi și continuă să reprezinte cu rezultate frumoase municipiul Bârlad în competițiile naționale de Taekwon-do ITF.

