Cupa Moldovei la taekwon-do ITF s-a bucurat de o participare numeroasă. La cele cinci probe au concurat 221 de sportivi de la 10 cluburi din regiunea Moldova, plus Fortis București și Jaguar Academy din Târgu Mureș.
A fost o competiție maraton, cu multe momente spectaculoase și sportivi de calitate.
Printre cluburile participante s-a numărat și ACS Kwon Bârlad. Cei 9 sportivi de la clubul coordonat de Eleodor Gheorghian au obținut 21 de medalii.
Rezultate de excepție au bifat toți sportivii, în special Alexandru Venin, declarat cel mai bun sportiv la 8 ani, și Alexia Răducanu, cea mai bună sportivă la 8-10 ani.
Cu cele 21 de medalii, ACS Kwon Bârlad s-a clasat pe locul 3 în clasamentul general pe cluburi.
Frații Alexandru și Anastasia Venin au obținut împreună 8 medalii la categoriile 8 ani, masculin, respectiv feminin, o performanță remarcabilă pentru clubul bârlădean.
Alexandru Venin a cucerit medaliile de aur în probele de luptă și tehnici speciale, argintul în proba de Tull și bronz în proba de măsurarea forței, iar Anastasia a cucerit medaliile de argint în probele de luptă, măsurarea forței și tehnici speciale, respectiv bronzul în proba de Speed Kick.
O altă prestație deosebită a avut-o și Alexia Răducanu care a cucerit medalia de aur în proba de măsurarea forței feminin - 10 ani, dar și medalia de bronz în proba de Tull copii feminin - 10 ani.
La performanța deosebită a clubului și-au mai adus contribuția Andreea Crețu - locul 1 în proba de Tehnici Speciale feminin - 10 ani; Bogdan Banu - locul 1 în proba de Tull Prejuniori masculin 9-6 gup și locul 3 în proba de lupta prejuniori masculin 9-6 gup +65 kg; Mara Bobei - locul 2 în proba de lupta copii feminin - 12 ani 9-5 gup și locul 2 în proba de măsurarea forței copii feminin - 12 ani; Amalia Matei - locul 2 în proba de Tull Prejuniori feminin 5-1 gup și locul 3 în proba de lupta prejuniori feminin - 52 kg; Darius Marcu - locul 2 în proba de Tull Prejuniori masculin 9-6 gup și locul 3 în proba de lupta prejuniori masculin +65 kg; Elena Stratulescu - locul 3 în proba de Tull juniori feminin 5-1 gup și locul 3 în proba de lupta juniori feminin + 57 kg.