Sporting Tigers Vaslui culege roadele muncii de la secția de baschet feminin. Grupa U12 a câștigat turneul final al Campionatului Regional, competiție găzduită de sala de sport a Liceului „Ion Mincu” Vaslui.
Fetele antrenate de Florentina Balan au câștigat toate cele trei jocuri. În prima zi, tigroaicele s-au impus în fața echipelor Triumph Rădăuți (scor 52-19) și Castorii Suceava (55-17), pentru ca în meciul decisiv, cu CSȘ Botoșani, să câștige cu 49-34.
Într-o atmosferă incredibilă, cu părinți, copii și tineri iubitori ai baschetului, evenimentul a avut parte de o organizare impecabilă, iar jucătoarele au făcut o bună propagandă acestui sport, care se dezvoltă tot mai mult la nivel de Vaslui.
La festivitatea de premiere a fost prezent Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui.
„Mulțumim din suflet domnului primar Lucian Braniște, pentru prezența onorantă la Festivitatea de Premiere în care echipa Tigers Vaslui a fost încununată cu titlul de Campioană a Moldovei! Recunoștință deosebită pentru doamna inspector de Educație Fizică și Sport, Vârlan Luminița, pentru implicarea activă și susținerea constantă a activităților sportive din județ. Implicarea și susținerea dumneavoastră au dat un plus de valoare acestui moment unic pentru comunitatea noastră și pentru tinerii sportivi care scriu istorie!”, au scris pe pagina de facebook reprezentanții clubului Sporting Tigers Vaslui.
Campioanele de la Tigers sunt Ioana Vicol, Iustina Corogeanu, Renee Farcaș, Daria Perju, Olivia Mihăiuc, Alesia Munteanu, Raisa Mitocaru, Ana David, Xenia Apostu, Amalia Burac și Reena Lazăr.