Vasluiul a contribuit la performanța istorică obținută de barca 8+1 feminin (W8+) a României, care a obținut titlul mondial la senioare. Iuliana Buhuș și Adriana Ailincăi au fost vasluiencele care au făcut parte din barca de Aur a României.
Proba regină a canotajului nu a mai fost câștigată de România la un Campionat Mondial de cinci ani.
Iuliana Buhuș încă este euforică după performanța obținută, aurul mondial fiind cea mai valoroasă medalie din zestrea sportivei, născută la Alexandru Vlahuță.
„Finala probei de 8+1 a fost de vis. Totul a fost la superlativ! Am condus de la primul intermediar până la ultimul. Și am fi vrut să nu se termine. Pe lângă spectacolul pe care îl oferă, această probă e regina canotajului românesc și este o mândrie să concurezi pentru că are foarte multe rezultate importante. Rezultatul din cursa preliminară nu ne-a demotivat, pentru că nu ne-am păstrat strategia pe care o facem în concurs și pe care o repetăm la antrenamente, astfel că am așteptat nerăbdătoare finala să putem arăta determinarea și dorința noastră de a câștiga. Medalia de la Campionatul Mondial este cea mai valoroasă din palmaresul meu, este o dorința arzătoare pe care am avut-o, iar acum îmi este îndeplinită. Un vis care a devenit realitate doar prin perseverență, multă muncă, seriozitate și un gram de noroc”, a spus Iuliana pentru www.sportactual.ro.
Adriana Ailincăi susține că aurul mondial însumează cei zece ani de muncă, răbdare și încredere.
„Această performață înseamnă enorm pentru mine, înseamnă cei 10 ani de muncă cu multă răbdare și încredere. A fost greu să ajung până aici, dar totul a meritat pentru această superbă medalie. După cursa de calificări nu eram ca și bătute, pentru că știam cât de puternice suntem. Știam că în finală o sa fie altceva”, a declarat Adriana.
În urmă cu o lună, Iuliana Buhuș a contribuit la titlul european obținut de barca României în proba de 8+1 feminin și la medalia de bronz în proba de 4 rame.
La Europenele de la Munchen, Adriana Ailincăi a făcut parte din lotul României, însă nu a concurat.