CSM Vaslui a obținut un punct pe terenul formației CS Gheorgheni, scor 2-2, într-o partidă disputată în etapa a 10-a a Ligii 3. Echipa pregătită de Sorin Sava și Costinel Botez își continuă parcursul fără înfrângere în acest sezon, bifând opt victorii și două rezultate de egalitate.
Vasluienii au început bine partida și au deschis scorul în minutul 14, prin Bogdan Istratie, care a adus avantajul echipei sale. Gazdele au revenit însă în joc imediat după pauză, restabilind egalitatea.
Replica CSM-ului nu a întârziat, iar Cristi Copoț-Barb a readus formația vasluiană în avantaj, ducând scorul la 2-1. Când victoria părea tot mai aproape, CS Gheorgheni a reușit să înscrie din nou, cu trei minute înainte de expirarea timpului regulamentar, stabilind scorul final la 2-2.
Chiar dacă au scăpat printre degete victoria, vasluienii rămân liderii clasamentului, cu 26 de puncte, și își păstrează invincibilitatea după primele zece etape.
CSM Vaslui confirmă astfel un început de sezon foarte bun, în care constanța rezultatelor a transformat echipa într-una dintre principalele candidate la calificarea în play-off.

