Vaslui, RO

15.57°C
Clear Sky
Saturday
11.37°C / 24.56°C
Sunday
15.23°C / 26.01°C
Monday
13.17°C / 16.03°C

CSM Vaslui U15, lider fără înfrângere! Golaveraj impresionant după șapte etape

CSM Vaslui U15, lider fără înfrângere! Golaveraj impresionant după șapte etape

CSM Vaslui este singura echipă neînvinsă din Seria 2 a Campionatului Național de fotbal U15 și are un parcurs perfect după primele șapte etape.

Echipa pregătită de Ciprian Amarandei a obținut maximum de puncte din șase meciuri disputate și se află pe primul loc în clasament, având și un golaveraj impresionant: 30 de goluri marcate și unul singur primit.

În ultima etapă, juniorii vasluieni au făcut din nou spectacol și s-au impus cu 4-0 în fața celor de la LPS Galați.

Iustin Codreanu a fost omul meciului, reușind un hat-trick, în timp ce al patrulea gol al CSM Vaslui a fost înscris de Eduard Popa.

Cu șase victorii din tot atâtea partide și un golaveraj de 30-1, CSM Vaslui U15 își consolidează poziția de lider și își continuă parcursul fără greșeală.

În etapa următoare, vasluienii vor evolua din nou pe teren propriu, urmând să primească vizita formației CSM Bacău.

Image