Proiectul „Fotbalul Unește Hușul – Sustenabilitate, Performanță și Elită în Sprijinul Tinerilor Sportivi ai ACS Hușana” a ajuns la final, fiind încununat de organizarea Cupei Hușana 2026, desfășurată în perioada 16-17 octombrie, la Baza Sportivă Dric 3 din Huși.
Inițiativa ACS Hușana Huși a avut ca obiectiv dezvoltarea fotbalului juvenil și oferirea unor oportunități egale copiilor pasionați de sport, inclusiv celor din mediul rural. În cadrul proiectului, aproximativ 150 de copii au beneficiat de antrenamente constante, participare la competiții și îndrumarea unor antrenori dedicați.
Președintele ACS Hușana Huși, Daniel Dobrea, consideră că unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului este șansa oferită fiecărui copil de a practica fotbalul, indiferent de mediul din care provine.
„Am pornit de la o idee simplă: fiecare copil merită o șansă. Prin acest proiect, 150 de copii, inclusiv din mediul rural, au avut posibilitatea să se antreneze constant, să joace în competiții și să crească prin sport, alături de antrenori dedicați. Fotbalul este pentru toți! Fetele și băieții s-au antrenat și au jucat împreună, cu aceeași pasiune și aceeași dorință de a reuși”, a transmis Daniel Dobrea.
Momentul de bilanț al proiectului a fost Cupa Hușana 2026, competiție în cadrul căreia copiii au demonstrat talent, spirit de echipă și fair-play. Toți participanții au fost recompensați cu medalii și diplome, organizatorii dorind să transmită că implicarea și bucuria de a practica sportul sunt la fel de importante ca rezultatele.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența conducerii Consiliului Județean Vaslui, prin președintele Ciprian-Ionuț Trifan și vicepreședintele Mădălin Căciulă, care au venit să-i încurajeze pe tinerii fotbaliști.
Daniel Dobrea a mulțumit Consiliului Județean Vaslui pentru încrederea și sprijinul acordate proiectului, dar și echipelor participante, antrenorilor, părinților și voluntarilor care au contribuit la desfășurarea activităților.
Pentru ACS Hușana Huși, încheierea proiectului nu înseamnă finalul unui drum, ci confirmarea faptului că investiția în copii și în fotbalul juvenil reprezintă o investiție în viitorul comunității.

