Vaslui, RO

30.67°C
Clear Sky
Sunday
17.26°C / 29.11°C
Monday
17.1°C / 25.4°C
Tuesday
17.4°C / 25.2°C

Doar LPS Vaslui are drept de joc în competițiile oficiale ale FRF

Doar LPS Vaslui are drept de joc în competițiile oficiale ale FRF

Pentru sezonul 2024-2025, FRF menține obligativitatea clasificării academiilor de copii și juniori care doresc participarea în competițiile de juniori Under 19 și Under 17.

În urma procesului de clasificare, doar o singură școală de fotbal din județul Vaslui a obținut dreptul de participare în aceste competiții.

Este vorba despre LPS Vaslui, care va avea formații participante la toate competițiile organizate de la U11 la U19.

În clasamentul clasificărilor, LPS Vaslui se află pe poziția a 69-a, cu 41,29 de puncte, în coborâre cu 9 locuri față de sezonul trecut, când a obținut 43,7 puncte.

Însă, LPS Vaslui se regăsește în continuare peste multe școli de fotbal de prestigiu din România, cum ar fi Academia de Fotbal „Gică Popescu”, Viitorul Pitești, Aerostar Bacău, LPS Cluj, Școala de Fotbal Oțelul Galați, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, CSM Focșani, LPS Focșani sau LPS Bacău.

Punctajul minim pentru a avea drept de participare în competițiile FRF este de 20 de puncte.

Ediția 2024 a proiectului clasificării academiilor de copii și juniori adună un total de 124 cluburi participante în competițiile de juniori FRF, cu 9 mai multe față de anul precedent!

Podiumul este alcătuit din Farul Constanța, AFK Csikszereda și Universitatea Cluj.

bazalps

Image