CSM Vaslui a obținut o victorie importantă în penultima etapă a play-out-ului Ligii 3, după succesul cu CS Gheorgheni, iar omul decisiv al meciului a fost Gaby Batchabi, autorul golului care a adus cele trei puncte formației vasluiene.
La finalul partidei, jucătorul a recunoscut că reușita a venit într-un moment important pentru el și pentru echipă.
„Era și timpul. Nu am mai dat gol de ceva timp. Mă bucur că am marcat și am obținut cele trei puncte. A fost un meci echilibrat, destul de greu și e bine că am obținut cele trei puncte”, a declarat Batchabi.
Fotbalistul a vorbit și despre perioada petrecută la Vaslui, mărturisind că s-a adaptat foarte bine la echipă și la oraș.
„La Vaslui mă simt foarte bine. Oamenii sunt foarte primitori. Mă simt ca acasă”, a mai spus acesta.
Întrebat despre posibilitatea prelungirii contractului cu CSM Vaslui, Batchabi a lăsat de înțeles că discuțiile sunt încă deschise: „Nu știu. Discutăm și vedem ce va fi”.
CSM Vaslui va disputa ultimul meci al sezonului sâmbătă, 16 mai, în deplasare, împotriva formației CSM Adjud. Înaintea ultimei etape, echipa vasluiană ocupă primul loc în play-out și poziția a cincea în clasamentul general al Seriei 1 din Liga III.

