Performanță de excepție pentru micii fotbaliști din Găgești, care au câștigat faza județeană a Cupei Satelor la categoria U13 și vor reprezenta județul Vaslui la etapa zonală a competiției.
În finala disputată la Zorleni, echipa din Găgești s-a impus cu scorul de 3-1 chiar în fața formației gazdă, confirmând parcursul excelent avut pe durata turneului.
Mesajul transmis de reprezentanții echipei campioane reflectă emoția și munca din spatele acestui succes:
„Prin muncă, prin sacrificii și prin dorința de a fi mai buni în fiecare zi, au reușit să scrie o poveste frumoasă: locul 1 la Cupa Satelor. Dar dincolo de trofeu, au câștigat ceva mult mai important — respect, caracter și încrederea că pot ajunge oriunde dacă nu renunță. Sunteți dovada vie că viitorul se construiește pas cu pas, antrenament cu antrenament, vis cu vis. Astăzi ați ridicat o cupă, dar de fapt ați ridicat speranțele tuturor celor care cred în voi. Suntem mândri de voi! Nu doar pentru rezultat, ci pentru felul în care ați luptat. Asta înseamnă o echipă. Asta înseamnă viitor. Drumul vostru abia începe… iar dacă asta e doar începutul, atunci ce urmează va fi cu adevărat special.”
În finala mică, echipa din Ferești a obținut locul 3, după victoria cu 2-1 în fața formației din Gârceni.
Un moment aparte a fost consemnat în grupa A, unde toate cele trei echipe au terminat la egalitate de puncte, fiecare bifând câte o victorie. Clasamentul final a fost stabilit în urma golaverajului și a criteriilor disciplinare: Zorleni a ocupat primul loc (3-3), urmată de Gârceni (2-2) și Muntenii de Sus (4-4), ultima fiind dezavantajată după un cartonaș roșu primit în urma cumulului de galbene.
La faza județeană a Cupei Satelor au participat cele mai bune șase echipe calificate din etapele locale, competiția confirmând încă o dată potențialul fotbalului juvenil din mediul rural vasluian.

