Cupa Mondială se va încheia cu un meci de gală, visat de aproape întreaga planetă în ultimele zile. Cea mai bună echipă din lume, Spania, va întâlni în finală echipa care îl are în componență pe cel mai bun jucător al lumii, Argentina lui Lionel Messi.
Fotbalul a câștigat deja, iar marea finală promite un duel de excepție între două dintre cele mai puternice naționale ale momentului.
Argentina a învins Anglia în cea de-a doua semifinală, scor 2-1, după o remontada spectaculoasă. Englezii au deschis scorul, însă „pumele” au revenit în finalul partidei. Enzo Fernández a restabilit egalitatea în minutul 85, cu un șut excelent de la distanță, iar Lautaro Martínez a completat revenirea în minutul 90+2, trimițând Argentina în finala Campionatului Mondial.
La finalul partidei, Lionel Messi a vorbit despre importanța succesului obținut împotriva marii rivale Anglia.
„Deși a fost doar un meci, am trăit momente speciale. Fanii și-au dorit această victorie mai mult decât oricare alta, pentru ceea ce înseamnă să învingi Anglia într-o semifinală și să ajungi într-o nouă finală de Cupă Mondială.
Această echipă nu încetează niciodată să creadă. Am ieșit pe teren să jucăm fotbal și cu o determinare extraordinară. I-am împins în propria jumătate și am demonstrat că putem câștiga în timpul regulamentar.
Niciun argentinian nu voia să piardă acest meci. Modul în care s-a desfășurat această Cupă Mondială a fost incredibil, mai ales având în vedere importanța semifinalei cu Anglia”, a declarat Lionel Messi.
Argentina ajunge astfel la a doua finală consecutivă de Cupă Mondială și are șansa de a-și apăra trofeul cucerit în 2022. Potrivit Squawka, la 39 de ani și 21 de zile, Lionel Messi a devenit cel mai în vârstă jucător de câmp din istoria Cupei Mondiale care a evoluat într-o semifinală.
Starul argentinian a avut un rol esențial în parcursul echipei sale la turneul final. Messi a înscris până acum opt goluri și este la egalitate cu Kylian Mbappé în clasamentul pentru Gheata de Aur.
De cealaltă parte, Spania este deținătoarea titlului european, după succesul obținut în 2024 în fața Angliei, în timp ce Argentina a câștigat Copa América în același an, după finala cu Columbia.
Spania și Argentina ar fi trebuit să se întâlnească în luna martie, în Qatar, în Finalissima, trofeu care pune față în față campioanele continentale. Duelul a fost însă anulat pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
Acum, cele două naționale se vor întâlni în cea mai importantă partidă: finala Cupei Mondiale. Spania contra Argentinei. Campioana Europei împotriva campioanei lumii. Iar Lionel Messi, în fața unei noi bătălii pentru trofeul suprem.

