Rapid Brodoc a obținut o victorie meritată, scor 2-0, în fața FC Bacău, favorită la câștigarea seriei.
Astfel, formația pregătită de Romică Dorin și-a luat revanșa în fața băcăuanilor, după ce a fost eliminată din cupă.
Prima repriză a fost una fără mari ocazii, dominată de gazde, însă partea a doua a aparținut aproape în totalitatea Brodocului, care au avut încă patru mari ocazii pe lângă cele două goluri. Scorul a fost deschis de Eduard Ponea, pentru ca rezultatul final să fie stabilit de puștiul Iulian Dascălu. Fotbalistul format la LPS Vaslui, de profesorul Gabriel Pană, bifează primul gol la seniori și a mai avut încă o șansă de gol, fiind printre remarcații meciului.
Rapid Brodoc ocupă locul 5 în clasament, cu 6 puncte, iar etapa viitoare va evolua cu altă reprezentantă a Bacăului, Aerostar.

