Echipa U15 a ACS Hușana Huși a avut un debut fulminant în partea a doua a Campionatului Național, reușind scorul etapei după o prestație fără replică.
Formația hușeană s-a impus categoric, 11-0, în fața celor de la CSM Râmnicu Sărat, dominând jocul de la un capăt la altul.
Prin acest succes, ACS Hușana își consolidează poziția de lider în Seria 2, fiind singura echipă neînvinsă după 14 etape. Hușenii au acumulat 40 de puncte, cu un bilanț impresionant de 13 victorii și o remiză.
Parcursul excelent confirmă forma de top a echipei, care se anunță una dintre principalele candidate la calificarea în fazele superioare ale competiției. În etapa viitoare, liderul seriei va evolua în deplasare, unde va întâlni formația ACS Campionii Galați.

