Vaslui, RO

8.12°C
Overcast Clouds
Tuesday
8.77°C / 11.6°C
Wednesday
7.02°C / 10.05°C
Thursday
2.33°C / 8.6°C

VIDEO | Bogdan Istratie, golgheterul CSM Vaslui! A încheiat turul cu 8 goluri în 11 meciuri

VIDEO | Bogdan Istratie, golgheterul CSM Vaslui! A încheiat turul cu 8 goluri în 11 meciuri

Bogdan Istratie este principalul marcator al CSM Vaslui la finalul turului sezonului regular din Liga 3. Atacantul vasluienilor a înscris de opt ori în cele 11 partide disputate, confirmându-și rolul important în angrenajul echipei pregătite de Sorin Sava și Costinel Botez.

Istratie și-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor în ultima etapă a turului, în partida cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț. Acesta a deschis scorul în victoria obținută de CSM Vaslui, 3-1, contribuind la un final de tur în care echipa vasluiană și-a consolidat poziția în lupta pentru calificarea în play-off.

Atacantul s-a declarat mulțumit de evoluția echipei și a subliniat importanța muncii depuse la antrenamente, dar și a sprijinului venit din partea suporterilor.

„Este o victorie meritată. Se vede munca noastră depusă în fiecare săptămână la antrenamente. Ne bucurăm că facem din nou vasluienii fericiți și readucem lumea la stadion. Mă bucur că reușesc să ajut echipa etapă de etapă. Obiectivul nostru este să ajungem să promovăm. Mai întâi să accedem în play-off, o luăm pas cu pas”, a declarat Bogdan Istratie.

Cu opt goluri marcate în 11 etape, atacantul este principalul om de gol al formației vasluiene, iar evoluțiile sale vor fi importante și în partea a doua a sezonului, când CSM Vaslui va lupta pentru îndeplinirea obiectivului: calificarea în play-off și, ulterior, promovarea.

INTERVIUL INTEGRAL:

Image