Bogdan Voina este noul președinte al Federația Română de Handbal, după ce a câștigat alegerile desfășurate la București, în urma unui tur doi extrem de disputat. Fostul internațional s-a impus cu 126 de voturi, în fața contracandidatului său, Sorin Dinu, care a obținut 114 voturi.
Scrutinul a confirmat așteptările privind o competiție echilibrată, rezultatul final fiind decis la limită, după o mobilizare puternică în turul decisiv. În primul tur, Voina a obținut 99 de voturi, fiind urmat de Sorin Dinu cu 82, Constantin Din cu 44 și Cristian Potoră cu 15 voturi.
Înfrângerea din primul tur a actualului președinte Constantin Din, aflat în funcție din 2022, a marcat finalul mandatului său, într-un context electoral în care schimbarea a devenit opțiunea majoritară a membrilor afiliați.
„Am câștigat împreună. Și doar împreună putem construi, în următorii 4 ani, handbalul pe care îl merităm. 𝗛𝗮𝗻𝗱𝗯𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗲𝘀𝗰 𝗮𝗿𝗲 𝗼 𝘃𝗼𝗰𝗲. 𝗘 𝘁𝗶𝗺𝗽𝘂𝗹 𝘀𝗮 𝗼 𝗮𝘀𝗰𝘂𝗹𝘁𝗮𝗺”, a transmis noul președinte FRH.
Alegerile au avut loc în cadrul unei reuniuni oficiale organizate în Capitală, unde reprezentanții structurilor afiliate au decis noua conducere a handbalului românesc pentru următorii patru ani. Victoria lui Bogdan Voina deschide un nou capitol pentru federație, într-un moment în care sportul are nevoie de stabilitate și performanță la nivel internațional.

