CSO Negrești s-a calificat la turneul semifinal 2 Perseverență la handbal masculin, juniori 3.
Formația negreșteană a câștigat grupa semifinală cu maxim de puncte. Echipa preluată de profesoara Daniela Manea, sprijinită de profesorul Liviu Gugleș, a trecut de CSM Bacău, scor 26-24, de LPS Brăila, scor 39-14, și de LPS Piatra Neamț, scor 29-18.
Grupa semifinală a fost organizată la Negrești, în Sala de sport „Maria Pădurariu”, de către Clubul Sportiv Orășenesc în colaborare cu Primăria Negrești, în memoria domnului profesor Gheorghe Mogâldea, un om deosebit, învățător, profesor dedicat, mentor și inspirație pentru foarte multe generații de elevi și sportivi, cu o contribuție remarcabilă la dezvoltarea handbalului juvenil vasluian.