Handbalul vasluian continuă să producă sportivi de perspectivă. Paul Ilieș și Vlad Toșu, legitimați la LPS Vaslui, au făcut parte din naționala României Under 17 care a participat la Campionatul European de beach handball, desfășurat la Zagreb, în Croația.
Reprezentativa României a încheiat competiția pe locul 10, după un parcurs în care a obținut trei victorii și a disputat meciuri echilibrate împotriva unor adversari puternici ai continentului.
În faza grupelor, tricolorii au cedat cu Polonia (0-2) și Croația (0-2), însă au învins Bulgaria cu 2-1. În Main Round au pierdut în fața Germaniei (0-2), au învins clar Suedia (2-0) și au fost învinși la mare luptă de Cehia, după shoot-out (1-2).
În meciurile de clasament pentru locurile 9-12, România a trecut de Ucraina cu 2-0, înainte de a pierde confruntarea cu Elveția (0-2), rezultat care a stabilit clasarea finală pe poziția a zecea.
Cel mai eficient jucător al naționalei României a fost Bogdan Iulian Nancu, autor a 41 de goluri, echivalentul a 81 de puncte, fiind principalul marcator al echipei pe durata întregului turneu.
Pentru Paul Ilieș și Vlad Toșu, care sunt pregătiți de profesorul Sebastian Hagiu, prezența la un Campionat European reprezintă o experiență valoroasă și confirmă încă o dată nivelul bun al centrului de copii și juniori de la LPS Vaslui, care continuă să furnizeze jucători pentru loturile naționale ale României.

