Arbitrii băimăreni Alin Gherman și Adrian Moldovan s-au temut de influența președintelui Potaissei Turda, Flaviu Sâsâiac, și au stricat spectacolul handbalistic oferit de cele două echipe în polivalenta din Vaslui.
De altfel, cei doi aribtri au fost fluierați copios în partea finală a meciului, părăsind terenul într-un cor de huiduieli. Din sală au plecat ca niște persoane, care s-au simțit cu musca pe căciulă, mascându-se cât mai bine, pentru a nu fi recunoscuți de spectatorii furioși de maniera de amatori a cuplului maramureșean.
Mai concret, la scorul de 27-26 pentru CSM Vaslui, cei doi arbitri au schimbat cursul jocului, prin decizii ilare. Aceștia au văzut numai ei trecere prin semicer a pivotului vasluian, nu au acordat 7 m și eliminare, după ce Carali a fost faultat în semicercul de 6 m, iar un atac l-au întrerupt cu de la sine putere, după ce au considerat că Soare a forțat într-un duel cu adversarul direct.
Astfel, Potaissa a revenit în avantaj, scor 28-27, iar pe fondul unor greșeli făcute de Cumpănici, diferența a crescut la cinci goluri, scor 32-27. În ultimul minut și jumătate, arbitrii au eliminat un jucător de la oaspeți, iar gazdele au redus din diferență, scorul final fiind de 31-32.
Meci pierdut pe nedrept, care a stat sub semnul echilibrului, cu răsturnări de scor și cu CSM Vaslui, care a câștigat prima repriză, în condițiile în care patru jucători de bază au lipsit, din cauza accidentărilor. Este vorba despre Florin Acatrinei, Silvian Amihăesi, Andrei Popa și Ciprian Vancea.
CSM Vaslui se menține pe locul 7 în Liga Zimbrilor, cu 18 puncte, iar etapa viitoare, sâmbătă, 11 decembrie, va evolua în deplasare, cu Steaua București.
CSM Vaslui: Artsem Padasinau, Valentin Petrila-Darius Dragon, Mihai Cotinghiu 1, Alexandru Ionescu, Gabriel Cumpănici 8, Bogdan Cîrchea 3, Dragoș Soare 3, Maksym Karamyshev 4, Vlad Hușanu 1, Igor Krivokapic 1, Vladimir Carali 2, Florin Manea Ciurescu, Răzvan Chiratcu 8.
Antrenori: Gabriel Armanu și Bogdan Pralea.

