Handbalistele junioare 3 de la LPS Vaslui au obținut al treilea succes din Campionatul Național, faza regională.
Vasluiencele s-au impus în fieful lui ProSport Focșani la o diferență clară, scor 37-16.
Jucătoarele antrenate de profesorul Gabriel Chirilă au condus de la un capăt la altul ostilitățile, impunându-se în toate cele trei reprize: 14-7, 12-4 și 11-5.
Cu acest rezultat, formația vasluiană a obținut 5 puncte și are totalizate 16 puncte după patru etape, ocupând locul 3, la egalitate de puncte, cu LPS Suceava, dar cu un golaveraj inferior, de +27.
LPS VASLUI: Alexandra Ionel, Iuliana Stoleru 1 - Ștefania Calmuschi 3, Miruna Pricop 2, Ana Maria Floria 3, Amalia Tunaru 2, Georgiana Zaharia 3, Karina Atomoaie 9, Denisa Simion, Ștefania Rusu, Ioana Vartolomei 2, Alexia Pălici 1, Elena Neacșu 6, Ștefania Răchită 3, Teodora Lapa 2, Claudia Bulihar.
Etapa viitoare, sâmbătă, 20 noiembrie, LPS Vaslui va evolua acasă, cu ACS Orășenesc Comănești.
La începutul partidei a fost ținut un moment de reculegere în memoria fostului antrenor al fetelor de la LPS Vaslui, profesorul Sorin Onofrei.

