Vlăduț Rusu, portarul echipei CSM Vaslui, confirmă forma excelentă din acest sezon și ocupă, după primele 10 meciuri, locul I în clasamentul portarilor din Liga Zimbrilor, la capitolul mingi salvate.
Goalkeeperul vasluian a reușit un total impresionant de 85 de intervenții decisive, cifră care reflectă constanța, siguranța și capacitatea sa de a face diferența în momentele cheie ale partidelor. Reacțiile rapide, poziționarea foarte bună și determinarea arătată între buturi l-au transformat într-un veritabil punct de sprijin pentru echipă.
Prin evoluțiile sale, Vlăduț Rusu este un adevărat stâlp al apărării CSM Vaslui și oferă un plus major de încredere atât colegilor din teren, cât și staff-ului tehnic.

